Dragii mei,
Căutând priviri, dorind cu orice preț să fim văzuți, evidențiați, dați ca exemple, vrem, de fapt, să ni se acorde atenție. Tuturor ne place să fim în atenția bună sau în buna intenție a cuiva. Numai că, prea adesea, prea „bunele atenții” acordate se vădesc a fi viclenii fără cusur, bine ticluite și serios, foarte serios, propuse celor care mor de dorul atenției.
Apoi, când umbli cu vorbe frumoase, siropoase, măgulitoare, de un șarm irezistibil, vrei, în orice caz, să capeți apreciere. Fireste, și în acestă privință putem admite că aprecierile venite spre noi în congruență cu meritele nu viciază pe nimeni. În schimb, când le cauți cu lumânarea, doar pentru a fi tu „licuriciul” din bezna omenirii, lucrurile se complică.
Mai întâi, pentru că pe lumea aceasta există și „aștri” care nu pretind că fac lumină, întrucât este prea evidentă lucrarea lor iluminatoare. S-ar supune unui ridicol descalificator să mai și facă pe grozavii în privința acestui fapt. Ca să fiu și mai explicit: cum i-ar sta unui părinte, unui dascăl sau unui mentor să strige în gura mare că el este răspândacul luminii cunoașterii și omeniei pentru cei care se așează sub ucenicie? Sau cum ar fi ca Soarele să nu mai lumineze până când nu ne vom trezi toți să-i apreciem lumina? Evident, există vocații pentru iluminare, la fel cum există aștri spre deosebirea zilei de noapte și a splendorilor de lumină diverse, începând de la aurora borelală până la magnifica lumină din miezul zilei.
În al doilea rând, să ne transformăm setea după aprecieri într-un program de viață, iar ceea ce nu aduce cu sine apreciere să nu merite a fi trăit, este totuna cu a crede că nu merită niciun efort să respirăm cu proprii plămâni atât timp cât există posibilitatea respirației artificiale prin ventilare mecanică.
Dar, când te înțelegi din priviri fără tertipuri de evidențiere, iar tăcerile sunt mai grăitoare decât vorbele, sigur iubești. Iar orice îndoială, nesiguranță sau temere dispare, atunci când prezența celuilalt este pentru tine zi, este soare și împreună visare.
De altminteri, o zi de școală, iubite elev, este, înainte de toate, un binecuvântat prilej de iluminare, de senin și soare în suflet și deopotrivă de împreună visare. Cu atât mai mult azi, și cu atât mai bine mâine, în pofida temerilor și a îmbâcsitelor hotărâri sau, mai degrabă, nehotărâri în ce te privește. Și totuși, în acest context, este bine să ne amintim împreună că un dram de frică există întotdeauna în viața noastră și pentru a motiva sau evidenția putința curajului.
Însă, a fi elev și dascăl în plină pandemie nu este nici pe departe confortabil, darămite safe. Cu toate acestea, îmi iau inima în dinți, și îți scriu, din suflet, iubite elev și mult stimate dascăl.
De ce îmi permit acest lucru? Cu ce drept și în virtutea cărei competențe? Dacă stau bine și mă gândesc, nimic nu mă recomandă profesional să vă ofer lecții de precauție și protecție a sănătății. În această privință, există preocupări, dar și manipulări. Nu e treaba mea. N-am calificări.
În schimb, ca părinte de elev și profesor (fost), așez aici câteva gânduri propuse copiilor mei și, deopotrivă, elevilor noștri, acum, în prag de nou an școlar.
Astfel, este bine să ne amintim împreună că:
1. Situațiile grele din viață, fie ele și crize sociale, evidențiază în special două categorii bine selectate de oameni: „eroii” de carton și prietenii solidari. Primii văd totul prin „lentila” apocaliptică, catastrofică, iar ceilalți sunt prezențe reanimatoare de sens sau de rost în viață. Alege-i pe cei care nu îți sunt capăt de drum, ci răscruci.
2. Ce avem de împărțit unii cu alții? Iată o întrebare, probabil, stupidă, dar inevitabilă azi. Poate admirații sau competențe? Prea puțin. Poate drame? Dar, e prea mult. Poate îngrijorări? Nu este nici mult, nici puțin. Sau poate dreptul la viață și speranța-n Dumnezeu? Da, firește, acestea toate ne aparțin.
3. Ce înseamnă să fii responsabil? Să înțelegi că lumea aceasta nu este doar „stadionul” tău în care scandezi, înjuri sau comanzi după bunul plac. Toți am primit un bilet cu loc în lumea asta spre a prețui Cerul, sinele, semenul și chiar binele comun. Reținem: binele comun.
4. Atenție la epidemia de ură! Infectează tot ce ne-ar putea salva: omenia, solidaritatea, prezența afabilă, bunătatea și finalmente iubirea. Da, ura ne carantinează stările de bine. Iar fără iubire, nu putem deveni sursă pentru noi și resursă pentru alții.
5. Azi suntem somați să fim calmi. Dar cum să reușim? Păstrând în noi un echilibru între rațional și emoțional. Trăind doar în minte riscăm un „război rece”, iar copleșiți de emoții vom avea o „revoluție de catifea”. Să ne rugăm, dar! Vom fi calmi. Treptat, cu răbdare.
6. Printre altele, omul are nevoie să fie stăpân pe sine mai ales în situații de criză. Cum reușește? Păstrând un echilibru între adevăr și provocare. Exagerând cu adevărul riscă un război drept, iar oblojind, în exces, o provocare riscă o pace strâmbă.
7. Pentru fiecare există o zi a speranței că va fi din nou bine, frumos și adevărat ceea ce trăiești. De aceea, speranța nu este niciodată un pariu ratat. Poți rata binele, frumosul sau adevărul, dar, sperând, renaști puterea din spatele neputinței.
8. Ceea ce nu vrem să pricepem ne poate dărâma, ne poate subjuga. Bunăoară, ca să înțelegi o situație – chiar și de pandemie sau criză socială – un om sau o idee, asigură-te că nu vei mai conjuga trei verbe: a ignora, a disprețui și a anula.
9. Orice asalt al infernului fricii, terorii și urâtului poate avea cel puțin două semnificații: fie ne dezleagă de perfida „comedie” umană, fie ne pregătește de o evidențiere a caracterelor. E timpul să alegem. So, chose true life!
10. Manipularea este un soi de driblare a raționalității sau o anesteziere a ei. Problema? Te lași prostit de dragul prostiei și dus de nas, crezând în „parfumul” seducător al noilor orientări. Efectul? Începi să crezi în ceea ce ieri refuzai să accepți.
11. „Mi-e frică! Unde-i Dumnezeu acum?” O întrebare pe care o auzi murmurată sau o înțelegi din privirile speriate ale străinului, prietenului sau copilului. „Nu știu! Dar, vino să-L căutăm împreună! Unde? În zori de zi, în ruga de seară, în inima ta.”
12. „Bucurați-vă! Și iarăși zic: Bucurați–vă!” „Dar nu avem motive de bucurie”, se spune adesea. Lumea este bulversată de molime, teroare și durere. Da, sigur, aveți dreptate. Însă, bucuria nu se naște din motive, ci din dăruire, jertfire și iubire.
Pace, har și trezvie!
Ovidiu Bârsan
