Ovidiu Bârsan

Câștigă meciul cu tine însuți și vei deveni un adevărat selecționer de valori!

Ovidiu Bârsan

Câștigă meciul cu tine însuți și vei deveni un adevărat selecționer de valori!

Câștigă meciul cu tine însuți și vei deveni un adevărat selecționer de valori!

Ovidiu Bârsan

Câștigă meciul cu tine însuți și vei deveni un adevărat selecționer de valori!

Câștigă meciul cu tine însuți și vei deveni un adevărat selecționer de valori!

Curvia cu ideile

 

Curvia cu ideile

Doi rabini se urcă într-un taxi, vorbind despre slujba de la care tocmai ieşiseră.
-Doamne, sunt atât de păcătos!
– Dacă tu eşti păcătos, atunci eu sunt păcătosul păcătoşilor!
– Sunt ultimul dintre oameni, continuă primul!
– Nu sunt demn de mila lui Dumnezeu!
– Eu nu sunt demn nici de pedeapsa lui Dumnezeu!
Taximetristul, auzindu-i, spuse cu modestie:
– Dacă sfinţiile voastre vorbiţi aşa, atunci eu sunt un zero, sunt un nimic în faţa lui Dumnezeu!
La care cei doi săriră ca arşi:
– I-auzi-l şi pe ăsta! Cine se crede?

 

ADNOTĂRI întregitoare

Omului i-a plăcut mai mereu să intre în joc cu ideile care s-au cuibărit în mintea lui, dar și cu cele pe care le-a născocit el însuși ca ființă rațională. Din acest joc au rezultat, adesea, îndrăznețe „acrobații” ale gândirii, dar și „piruete” verbale cu ținută și farmec aparte. Însă, atunci când se elimină interesul pentru selecție, jocul degenerează în dezmăț, iar omul nu mai stăpânește ideile într-o armonie firească, ci ideile îl stăpânesc pe om într-o obsesie înrobitoare.

Oricum ar sta lucrurile, traficul de idei pe „aeroportul” minții are o intensitate greu gestionabilă. Nu există clipă în care mintea umană să nu fie străbătută cel puțin de un gând învestit de o idee ca s-o poarte dintr-un loc în altul. Asta mă face să cred că orice gând duce la brațul său o idee care-și cere dreptul la afirmare, la ieșire din anonimat sau la cucerirea altui gând, de brațul căruia să se prindă. Așa se face că ideea joacă rolul unei dame de companie prin „câmpiile” minții, făcând ochi dulci gândului dispus să-i acorde atenția unei aventuri.

Din aventura cu ideile care ne străbat mintea se nasc cel puțin două tipologii umane: versatilii și selecționerii. Primii, sunt instabili, schimbători sau nehotărâți în gestionarea ideilor. N-au maturitatea unei stabilități, nu și-au configurat o identitate în funcție de care să urmărească ideile conforme acestei idențități. Dimpotrivă, se lasă purtați de orice idee care apare în orizontul gândirii, creditând un concubinaj aventuros, dar și ineficient. Îi întâlnești azi ca fervenți susținători ai unor idei, ba chiar avocați versați, cu pledoarii dintre cele mai afectate, iar apoi, din te miri ce considerente, îmbracă roba de judecători aprigi ai acelorași idei pe care până mai adineauri le-au prezentat de bune. Instabilitatea lor este în mod evident trăsătura definitorie a unor comercianți de idei. Ei știu cel mai bine ce idee se vinde și, astfel o evaluează, o cosmetizează și o livrează pe piață. Nu contează deloc dacă este bună sau rea, morală sau imorală, adevăr sau minciună, atât timp cât seduce mințile însetate de pilduitoare figuri de stil prinse la reverul ideii care trebuie să scoată cu orice preț profit. Iar o idee este „profitabilă”, abia atunci când înrobește mintea, făcându-l dependent pe purtător de emitent. Or, tocmai în aceasta constă targetul negustorului: să rentabilizeze tot ce-i cade în mână.

Dar, mi se pare că toată această scontată profitabilitate de pe urma comerțului cu idei, este, de fapt, o mare amăgire. Când evidențiază conformismul, blazarea, lenea sau egoismul, orice idee este de tarabă, are în spatele ei un comerciant versat. Nu poate aduce profit, decât iluzia unui câștig. Salvarea ei de sub tutela comerciantului poate veni doar din partea unui selecționer de valori.

De fapt, acesta descoperă o realitate scufundată în uitare. Este vorba de faptul că omul are posibilitatea, în virtutea raționalității sale, să aleagă, să judece, să măsoare și să asume orice idee care-l provoacă. El selectează ideile, nu ideile îl selectează pe el. Aplică măsura bunei-cuviințe și a libertății, ca filtru de valori, pentru toate conceptele care-i solicită atenția. Finalmente, un selecționer de idei asumă în condiția lui ideile ce-i pot fi liantul între gând, cuvânt și faptă. Orice fragmentare între cele trei, provoacă curvia cu ideile.

Bunăoară, când afirmi ceea ce n-ai trăit pe dinăuntru niciodată sau ceea ce nu e conform cu lăuntrul tău, curvești cu ideea de a ști fără a înțelege. Prin ipocrizie, te susții în această stare. Este totuna cu a te da smerit, pe când realitatea ta e mândria. O ascunzi prin cuvinte meșteșugite, dar atitudinile te trădează în cele din urmă. Schimbi, în aparență doar, o realitate lăuntrică care-ți este proprie cu o idee fâșneață și seducătoare pentru minte. La nivel ideatic, știi că este bine să fii smerit, dar nu înțelegi nimic din starea de smerenie pentru că nu o ai.

Când vrei să ai ceea ce n-ai dat niciodată, curvești cu ideea de a sfida bunul-simț. În lumea spiritului, nu poți avea ceea ce n-ai dat niciodată. Asta pentru că nu ești conform să primești ceea ce n-ai cunoscut niciodată. Dacă vrei compasiunea semenilor și iubirea lor, este nevoie să le dăruiești tu mai întâi. Abia ulterior, ca un cunoscător al lor, te poți bucura de ele. Nu poți înțelege iubirea dacă n-ai iubit. Nu poți ști ce valoare are o mângâiere și n-ai tânji după ea, dacă n-ai oferit-o niciodată cuiva. De aceea, cea mai mare dorință a omului este să aibă ceea ce nu și-a închipuit vreodată că poate să dea. Iar cea mai mare lucrare a lui este să (se) dăruiască la nesfârșit pentru a înțelege sudoarea, suspinul, lacrima și învierea.

Apoi, când vrei să fii ceea ce ai contestat sau refuzat mereu, curvești cu ideea de a-ți fi acceptată nebunia refuzului ca o slăbiciune sau naivitate. Astfel, să fi fost oare naivitate când ai ratat în repetate rânduri chemarea lui Dumnezeu de a fi tu însuți, firesc și necontaminat ideologic, sau o ignoranță pe care ți-ai impus-o sârguincios? Poate n-ai realizat prea repede că, de fapt, Dumnezeu nu ne cere altceva decât să nu ne mințim niciodată. Restul va fi înțeles și trăit ca rod al sincerității. Apoi, să fi fost slăbiciune când ai blamat ultima dată credința semenului în Cel de sus, etichetându-l ca obscurantist, retrogard și naiv, sau o răutate complet nejustificată? Probabil nu ți-ai dorit absolut niciodată să crezi dincolo de evidențe, cu atât mai puțin în Dumnezeu. N-ai vrut să fii „prostit” cu această credință în Dumnezeu. Ai preferat „luxul” necredinței oricărui moft de a crede împreună cu gloata. Nimic de zis. Dar într-o zi te vei ruga…și te vei ruga să poți crede, să poți învăța cum să crezi necrezutul, să poți să crezi în ceea ce ieri era imposibil de crezut. Da, cu siguranță va veni ziua aceea. Va fi ziua în care vei vrea să fii ceea ce ai contestat mereu.

Și totuși…n-ai jindui după un colț de Rai,/ de n-ai purta un ciob de iad în tine. /Și nu te-nalți în slăvi dacă nu cazi / cu fruntea grea în pulberea amară,/ iar dacă-nvii în zâmbetul de azi,/ e c-ai murit în lacrima de-aseară. (Radu GYR)
Am să-i spun toate astea și lui Dumnezeu…

Ovidiu Bârsan

Adaugă un comentariu

Ovidiu Bârsan

Postări recente

Arhivă

Categorii