Intențiile contează ?
„Într-o zi m-a sunat un prieten şi m-a rugat să-l ajut într-o anumită problemă. După un timp, atunci când l-am întâlnit pe respectivul, întâmplător, pe stradă, m-a întrebat direct, dacă am făcut ceea ce mă rugase cândva. Din păcate răspunsul meu „nu” a venit prea repede. Când i-am văzut dezamăgirea pe faţă am încercat să mă scot cumva şi i-am zis: „Intenţia contează?”„Firește, intenţia bună contează ”, mi-a răspuns amicul, „chiar dacă rezultatul acţiunii nu este întotdeauna bun!” Şi mi-a amintit o poveste pe care o redau în continuare.
A fost odată un împărat, care fiind mulţumit de tot ce avea în împărăţia sa, a dorit să-şi răsplătească supuşii printr-o masă copioasă. Trebuie să recunoaştem că aceasta era o intenţie bună, nu? Şi a dat împăratul toate ordinele necesare. În acest timp însă, văzând împărăteasa vremea frumoasă de afară, a hotărât ca masa să aibă loc în aer liber. În felul acesta mesenii puteau să profite nu numai de masă, ci şi din aerul înmiresmat al primăverii ce tocmai venise. Şi aceasta era o intenţie bună, nu? Tocmai trebuia să fie servită supa. Bucătăreasa, întrucât observase că afară era mai cald, iar supa era fierbinte, a hotărât să lase oala cu supă neacoperită, pentru a se răci mai repede şi, astfel, să fie savurată cu mai multă plăcere de meseni. Era într-adevăr o intenţie bună, nu? În acel timp, în apropiere, un vultur tocmai prinsese în gheare un şarpe veninos, pe care se pregătea să-l ducă de mâncare puilor lui. Intenţie bună, nu? Că doar nu poţi condamna un vultur că vrea să-şi hrănească puii! Şarpele, ridicat în aer de vultur, încercând să-şi salveze viaţa aruncă venin. Poţi oare să condamni şarpele că a vrut să-şi salveze viaţa? Intenţie bună, aşadar. Veninul căzu în oala neacoperită, supa fu servită, mesenii mâncară şi muriră. Prin urmare, cine e de condamnat?!?” (Eckhart Tolle)
ADNOTĂRI întregitoare
Lăuntrul nostru este mereu locuit de intenții bune sau rele, în funcție de starea sufletească pe care o încercăm la un moment dat. De fapt, orice intenție înmugurește în minte, pentru ca mai apoi sensibilitatea cu care suntem înzestrați fiecare să se afirme drept „soarele” intenției, adică cel care ajută ca mugurele să dea în floare. Iar o intenție care ajunge să înflorească în noi, devine la un moment dat „Regina” universului nostru lăuntric.
Dar care este rațiunea de a fi a Reginei? Să rămână înțepenită pe tron, având complicitatea protectivă a unor dregători lingușitori cu abilități de a o complimenta și de a-i hrăni orgoliul de stăpână sau, dimpotrivă, să-și dorească intens o participare la „parada” Vieții ? Cine și ce anume o validează pe aceasta drept Regină ? Tronul păzit strașnic, coroana prin care se deosebește de ceilalți, degătorii mereu atenți să-i aducă aminte că e spiță nobilă sau Împărăția care cere în mod firesc o Regină cu mâna întinsă mângâitor spre supuși, fără teama că-și va pierde onorurile regale ? Știm prea bine că tronul n-ar exista, coroana ar fi cel mult o bijuterie de muzeu, iar dregătorii doar personaje din povești, dacă nu cumva doar arhaisme într-un DEX, fără realitatea unei lumi care-și spune Împărăție, tocmai pentru că are în mijlocul ei persoana și actul regal.
Întețelegem de aici, fără dificultăți, că în lumea noastră interioară, adeseori intențiile se proclamă drept „Reginele” spiritului, chiar dacă cele mai multe nu sunt în stare să ocupe „citadela” numită conștiință. În această „fortăreață”, orice intenție poate primi impulsul de a deveni faptă, păstrându-și astfel regalitatea și în fața lumii, nu numai în ochii proprii.
Cu alte cuvinte, fapta este la origine o intenție lăuntrică trecută printr-o conștiință care-i dă vigoarea „decolării” spre lumea exterioară. Când cele mai multe dintre intenții mor în lăuntrul nostru, înseamnă, pe de o parte, asumarea de către noi a unei autosuficiențe, iar pe de altă parte un „dribling” profesionist la care este supusă conștiință de către orice intenție care se mulțumește cu simplul fapt de a exista.
Da, intențiile mor sub povara timpului și a uitării, îngropându-se în regretele neconsolate de a nu fi devenit fapte. Din când în când mai învie în noi amintirea a ceea ce ar fi putut să fie, dar n-a fost. Acest refresh ne atenționează salutar că, indiferent de percepție, intențiile nu pot fi decât Regine de o zi în „palatul” sufletului, dar cu șanse de a-și păstra regalitatea numai dacă devin fapte, adică Regine pe viață în „regatul” Vieții.
Cu toate acestea, întrebarea din prologul povestirii rămâne în picioare: „Intențiile contează?” Bune sau rele, morale sau imorale intențiile contează. Mai întâi pentru că sunt „semințele” faptelor. Dar, după cum relevă povestirea noastră, algoritmul intenție bună – faptă bună sau intenție rea – faptă rea nu este neapărat canonic și nici nu are precizia unei formule matematice. Binele și răul se pot poziționa de așa manieră încât o intenție bună să genereze o faptă rea, iar o intenție rea să se soldeze cu o faptă bună. Cum explicăm acest melanj, greu asimilabil?
Este bine de amintit faptul că binele și răul n-au o distribuție matematică sau mai exact geometrică în această viață. Cu alte cuvinte, bine sau rău în stare pură și dispuse perimetric nu vom găsi niciodată, aici, în dimensiunea telurică a existenței. Doar discernământul nostru poate fi un adevărat filtru care are capacitatea de a separa lucrurile și stările. Apoi, fiecare om este o lume irepetabilă care anulează orice opțiune pentru egalitarism. Chiar dacă sesizăm în viețile noastre asemănări, ele nu epuizează originalitatea fiecăruia dintre noi. Așa se face că binele și răul se pecep diferit de fiecare dintre noi, în funcție împrejurările vieții, dar mai ales de nivelul de cultură și educație asimilate. Prin urmare, nu fiți convinși că întotdeauna intențile bune au rezultate pozitive, după cum nici intențile rele n-au mereu în ele „veninul” morții.
Da, intențiile contează! Ele sunt „termometrul” sufletului nostru, atunci când se pune problema depistării unor stări salubre, febrile sau maladive în el. Altfel spus, intențiile pot asigura depistarea agenților patogeni, dar și imunologici în lumea spiritului.
Așadar, din nou scriu apăsat: Intențiile contează! …pentru fapte, iubiri și cumpene ale vieții,…pentru prieteni, dușmani și anonimi,…pentru legendarii zei, dar și pentru Dumnezeu.
Ovidiu Bârsan
