Drumul tău
Un mare înțelept se plimba de-a lungul unui lan de grâu, iar unul dintre discipolii săi s-a apropiat de el și l-a întrebat:
-Maestre, eu nu găsesc drumul cel adevărat. Care este secretul? De unde știu care este drumul pe care trebuie să o iau?
-Ce înseamnă inelul de pe mâna ta dreaptă? l-a întrebat maestrul, răspunzându-i astfel la întrebare.
-Este un dar de la tatăl meu, mi l-a dat înainte să moară.
-Ei bine, dă-mi-l mie.
Discipolul s-a conformat și i-a întins inelul, iar înțeleptul l-a aruncat departe, în mijlocul lanului de grâu.
-Și acum ce? a țipat discipolul mânios și dezamăgit. Acum trebuie să mă opresc din orice făceam ca să caut inelul! Este foarte important pentru mine!
-Când îl găsești, amintește-ți că ți-ai răspuns singur la întrebarea pe care mi-ai adresat-o. Așa îți descoperi adevăratul tău drum în viață: este mai important decât orice altceva!
(Poveste preluată de pe site-ul: https://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/23693/povestiri-care-te-vor-inspira-mereu/pagina-2.html)
ADNOTĂRI analitice
Găsirea unui drum în viață presupune mai întâi problematizarea. Este momentul când te întrebi cu sinceritate răscolitoare: Cu mine ce va fi? Încotro s-o apuc? Pentru ce exist? Răspunsurile, de cele mai multe ori vor veni de la alții și nicidecum nu le vei găsi în tine. Asta și pentru că, adeseori, în tine găsești mai degrabă îndoieli, nelămuriri, deznădejdi și pasiuni latente. De aici reiese că alții te pun pe o cale care poate fi a ta, dacă aceștia se pricep să te citească în ADN-ul tău. Dar pot exista și mari rateuri, orientări iresponsabile și „dirijori” care nu știu citi „partitura” simfoniei La vita è miracolosa. În acest moment, este bine de știut că fiecare om duce cu el, din zorii proprie-i existențe, această partitură pe care o scrie cu sârg, folosindu-se de o „gramatică” specifică compozitorului. Cu tonalități minore sau majore, viața are muzicalitate, nu-i un falset, decât dacă vrei s-o interpretezi defectuos. Este adevărat că uneori în viață contează enorm să ai pe cineva alături care-ți cunoaște cântecul inimii și poate să ți-l cânte, după ce a restabilit armonia de pe portativul vieții tale, atunci când tu n-ai mai găsit nimic fecund și armonios în tine. Avem nevoie fără-ndoială de maeștri sau mentori pricepuți ca să așeze în viețile noastre „diezii” stimulatori spre asalturi altitudinale sau după caz „bemolii” recuperanți ai marilor și temperamentalilor avântați. În plus, stăm sub bagheta maestrului și pentru că deține arta salvării noastre din extremele păguboase cu ajutorul „becarilor” temperanți.
Apoi, urmează situarea. Este tot una cu luarea la cunoștință, familiarizarea sau acomodarea cu propria-ți cale. Dacă drumul este al tău și pentru tine trasat, te vei identifica cu el. Acum el va deveni „scena” de pe care îți vei lansa „hitul” vieții. Dar un om situat și orientat pe cale deține și „busola” cunoașterii dimpreună cu înțelepciunea de a o folosi spre ghidajul propriu sau reorientare, atunci când se află în situații păguboase. Un drum în viață există pentru toți, chiar dacă, uneori, este nevoie să rătăcești prelung prin zone off road. Poate că tocmai de aceea ne sunt îngăduite rătăcirile, că să ne stârnească spre culoarul neted și bine delimitat al căii bătătorite.
Dar indiferent cum alegi să călătorești pe drumul vieții, important este ce lași în urma ta ca să te mărturisească celorlalți. Evident, aici părerile pot fi împărțite. Aș paria, însă, fără tăgadă, pe două valori : buna dispoziție risipitoare de întunecimi lăuntrice și iubirea atotcuprinzătoare, ambele reunite într-o creație proprie, cu sigiliul unicității și iscălitura idențității pe ea. De aici reiese limpede că fiecare avem strada noastră pe care circulăm fără temerea că vom rata „curbele” vieții. Și dacă totuși se întâmplă vreo ratare cauzată de inadaptări, câtă vreme îți cunoști calea, orice repliere e posibilă, cu o condiție: să nu ieși în decor și să te complaci acolo.
În sfârșit, fiind pe cale, te confrunți și cu obsesia sau patima contestării. Pur și simplu nu-ți mai convine calea ta, chiar dacă ți-a fost la inimă multă vreme. Te-ai săturat de aceeași stradă, de aceeași abordare a ei. Vrei altceva, poate ceva mai spectaculos sau confortabil. Ți-e silă să mai depui eforturi în orice direcție. Este etapa cea mai periculoadă, întrucât riscul de a te nega pe tine și propria-ți cale e congruent cu ruinarea ta, cu desfințarea ta. Devii o epavă, un debusolat fără repere minimale, fără culoar. Nihilismul și agnosticismul vor fi fiarele care te vor devora fără să te întrebe care-ți este părerea sau ce istoric ai avut oarecând pe calea vieții.
Prin urmare, calea, drumul, culoarul, odată identificate nu se contestă, ci se asumă responsabil. În plus, nu se pot înstrăina sau abandona fără riscul risipirii în simulacre de viață și prin „băltoacele” stătute ale unor drumuri impuse.
Ovidiu Bârsan
